Corul dirijat de asist. univ. drd. Adrian Sîrbu a adunat în cele 90 de minute de cânt bizantin numeroşi credincioşi din Iaşi, studenţi, tineri şi iubitori de muzică psaltică. Participanţii la eveniment au putut asculta cântări şi compoziţii din timpul stareţului Mănăstirii Neamţ, Sfântul Paisie Velicicovschi, mănăstire recunoscută drept una dintre cele mai importante centre monahale ale lumii ortodoxe, prin care arta psaltică a atins una dintre cele mai înalte culmi. Momentul artistic a fost împărţit în două părţi, prima reprezentând „urcuşuri spre Sfintele Pătimiri“, grupul psaltic interpretând cântări din duminicile Postului Mare, cea de-a doua parte fiind dedicată cântărilor din Săptămâna Patimilor Mântuitorului.
Totodată, spre finalul concertului, părinţii slujitori ai parohiei au săvârşit o slujbă de mulţumire pentru toată binefacerea, aducând recunoştinţă corului, dar şi auditoriului pentru prezenţă. Evenimentul a avut şi un caracter filantropic, membrii Corului „Byzantion“ dedicând concertul psaltic Andreei Rodiana, elevă în clasa a X-a, diagnosticată recent cu tumoră malignă - sarcom pelvin, astfel cei ce au dorit să o ajute pe Andreea au reuşit să o facă prin intermediul donaţiilor de la sfârşit.
IPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, va conferenţia la biserica din complexul studenţesc ieşean
În data de 24 martie 2018, la Parohia „Sfântul Iulian din Tars“ din campusul studenţesc „Tudor Vladimirescu“ din Iaşi va avea loc evenimentul „Pelerini cu Hristos spre Înviere - împreună cu Hristos spre Betania şi Ierusalim“, unde va conferenţia Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
În cadrul întâlnirii, ierarhul va lansa cele două volume scoase la Editura mitropolitană Andreiana: „Din exilul păcatului la Masa Împărăţiei“, prima carte făcând referire la „călătoria cu Hristos spre Postul Mare“, iar cel de-al doilea volum numindu-se „Pelerin cu Hristos spre Înviere, prin Postul Mare“. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 24 martie 2018, la ora 17:00, iar intrarea va fi liberă.