Colegiul Național „Petru Rareș” a împlinit 150 de ani de la înființare

Arhiepiscopia Iașilor Noiembrie 28, 2019   Autor: Flavius Popa

Unitatea de învățământ aflată la poalele muntelui Pietricica a împlinit 150 de ani de la prima atestare istorică. Ediția aniversară din acest an, numită „Excelență prin asumarea tradiției”, a cuprins în programul de evenimente și un moment religios săvârșit de PS Părinte Episcop Ignatie, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat o slujbă de binecuvântare și de mulțumire pentru toată binefacerea. Totodată, Părintele Episcop a luat parte și la dezvelirea unei plăci aniversare.

La finalul slujbei de Te Deum, PS Ignatie a afirmat că Biserica și Școala formează oameni de calitate: „Această longevitate se datorează sănătății sufletești și vigorii morale pe care fiecare dascăl, de la începuturile acestei școli până în prezent, încearcă să le așeze, să le pună cu foarte multă sensibilitate, cu foarte multă delicatețe în sufletul tinerilor. Dacă un neam se personalizează prin credință și educație, iar acest miracol între credință și educație este posibil datorită Bisericii și Școlii, eu cred că Liceul «Petru Rareș» este un miracol și m-aș bucura ca acest miracol să fie perpetuat; dascălii, celor cărora le datorăm enorm de mult, formează oameni deosebiți de care se bucură Biserica, neamul și mapamondul întreg”.

Pentru meritele deosebite, prof. Grigoruță Oniciuc, directorul colegiului național, a primit din partea IPS Părinte Teofan distincția mitropolitană „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni. De asemenea, Episcopul Hușilor a susținut o conferință în fața elevilor Colegiului Național „Petru Rareș” și le-a recomandat să se folosească de toate învățăturile primite de la dascălii lor, rugându-i de asemenea să nu uite de Dumnezeu și să aibă grijă în mod special de rugăciune: „Tinerilor le-aș adresa acest mesaj: să aibă grijă de tot ceea ce primesc frumos din partea dascălilor, de toată dragostea, de toate cunoștințele pe care le primesc din partea lor, pentru că le vor folosi foarte mult. Prin rugăciune putem da un «refresh» sufletului nostru când e agitat, supărat, când intri într-un conflict cu prieten sau cu un profesor, avem nevoie de un acest «refresh», de această reîmprospătare a sufletului pe care o putem primi cât se poate de simplu și de real prin rugăciune. Dacă simțiți că este nevoie de un plus, adică trebuie «restartat», trebuie «dezinstalat tot programul și reinstalat un windows nou», te duci la spovedanie, iar la spovedanie restartezi, reinstalezi în sufletul tău tot programul de funcționare al existenței tale, al ființei tale și mai ales al minții tale”.

Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț are misiunea de a optimiza constant oferta educațională în raport cu standardele de calitate naționale și europene. Liceul s-a înființat în baza legii învățământului, adoptată în 1864, în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, după model francez. Din 1865, autoritățile locale ale comunei urbane Piatra Neamț au cerut mereu Ministerului Instrucțiunii Publice înființarea unui gimnaziu pentru băieții ce terminau clasa a IV-a la școlile din oraș și din județ - clasa a V-a de acum fiind clasa I a gimnaziului, ca primă etapă a studiilor liceale. Deoarece ministerul amâna înființarea gimnaziului din lipsă de fonduri, autoritățile locale au ales să finanțeze ele noua școală. La 27 noiembrie 1869 a avut loc festivitatea de deschidere a cursurilor gimnaziului clasic din Piatra Neamț, în prezența autorităților locale și a directorilor școlilor primare din oraș. Ministerul Educației îi numeşte profesori pe Calistrat Hogaş, pentru partea literară, şi pe Ion Negre, pentru partea ştiinţifică. Din 1897, odată cu înființarea clasei a V-a de atunci, a IX-a acum, Gimnaziul a devenit Liceul de Băieți „Petru Rareș” din Piatra Neamț. Tot în 1897 a început organizarea bibliotecii liceului, iar în 1905-1906 au fost înființate societățile de lectură, de muzică și sport ale elevilor și a început publicarea anuarului liceului. Izbucnirea războaielor balcanice (1912-1913), dar mai ales declanșarea Primului Război Mondial au perturbat grav activitatea școlii. Numeroși profesori au fost concentrați, apoi mobilizați pe front, orele lor fiind suplinite de profesorii, inginerii și medicii rămași acasă, fie din cauza vârstei, fie din cauza stării de sănătate. În următoarele decenii, unitatea de învățământ trece printr-o serie de schimbări, iar în 1976 se schimbă denumirea şcolii: Liceul de matematică-fizică „Petru Rareş”, urmând ca în anul 2000 școala să primească statutul de Colegiu Național.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri