Evenimentele dedicate împlinirii a 100 de ani de activitate vor începe sâmbătă, 23 septembrie, începând cu ora 07.45, atunci când paraclisul Seminarului va fi sfințit de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Slujba de sfințire va fi urmată de activități dedicate evenimentului aniversar.
Vor fi prezenți reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, ai Sectorului Învățământ din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, dar și a altor instituții partenere.
Părintelui Dumitru Furtună, cel care a pus bazele Seminarului Teologic din Dorohoi, i se va conferi post mortem titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Dorohoi, fiindu-i apreciată, astfel, contribuția valoroasă în domeniul religios, cultural, științific și social.
Cei care doresc să participe la evenimentele dedicate centenarului Seminarului din Dorohoi, sunt așteptați să se alăture în rugăciune.