Anul acesta, pelerinii care vor veni să aducă prinos de rugăciune și cinstire Sfintei Cuvioase Parascheva, se vor putea închina şi la un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, aduse din insula Corfu (Grecia), numită și „insula Sfântului Spiridon”.
Acestea vor fi aşezate spre închinare alături de racla cu sfintele moaşte ale ocrotitoarei Moldovei în baldachinul special amenajat din curtea Catedralei Mitropolitane.
Originar din insula Cipru, Sfântul Spiridon a fost păstor de oi în copilărie, iar mai apoi s-a căsătorit şi a avut copii. La scurtă vreme, soţia lui a murit, iar el slujea Domnului prin fapte bune şi grija de săraci. A primit darul facerii de minuni, vindecând de tot felul de boli şi izgonind duhurile cele rele. Pentru acestea, a fost ales episcop al Trimitundei, o cetate vestită a Ciprului.
Sfântul Spiridon a trecut la Domnul pe 12 decembrie 348, în Cipru, la varsta de 78 de ani. Moaştele sale au rămas în Cipru până în secolul al VII-lea, când au fost mutate la Constantinopol, din pricina invaziilor saracine. În anul 1456, părintele Gheorghe Kaloheretis din Corfu a ascuns moaștele Sfântului Spiridon și pe cele ale Sfintei Teodora Împărăteasa într-un coș și, după ce le-a acoperit cu iarbă, le-a dus în insula Corfu.
Aici, moaştele Sfântului Spiridon au fost mutate pe la mai multe sfinte locașuri până în anul 1589, când au fost duse la Catedrala „Sfântul Spiridon”, în care se păstrează până astăzi.