Slujba din seara zilei de 7 noiembrie a fost săvârșită de către preoții profesori ai facultății de Teologie, sub protia preacucernicului părinte decan, Ion Vicovan. Răspunsurile au fost oferite de către două strane în stil antifonic, prima fiind reprezentată de corul facultății, avându-l dirijor pe părintele profesor doctor Gabriel-Ionuț Nastasă, iar în cea de-a doua strană psalmodiind studenții anului IV pastorală, conduși de către d-l asist. Petru Cernat. Aidoma slujitori au fost și numărul mare de studenți și cadre didactice prin rugăciunea prestată alături de cei menționați anterior.
După intonarea otpustului, preacucernicul părinte decan a amintit istoricul clădirii în care învață tinerii teologi, subliniind ideea că locașul sfânt, într-un astfel de complex teologic, are rolul de a pune în practică ceea ce teologul studiază, cu bucuria că avem slujbă în locul unde ne ostenim și învățăm, devenind astfel un spațiu important în viața noastră.
Cuvântul de învățătură a fost susținut de către cel mai tânăr cadru didactic al facultății, d-l asist. Petru Cernat, asistent pentru disciplina Teologie Morală. De altfel, panegiricul adresat sfinților îngeri Mihail și Gavriil s-a axat pe trei elemente ale zonei morale care pot fi învățate și aplicate de către fiecare dintre noi, subliniind că întreaga viață a sfinților îngeri este îmbibată de transmiterea mesajului divin. În raport cu această axiomă, cele trei aspecte dezvoltate au fost: lipsa ipocriziei, lipsa egoismului (cultivarea virtuții smereniei) și mulțumirea cu ceea ce avem.
În urma evenimentului, fiecare slujitor, cleric ori mirean, profesor sau student, a plecat către casa lui cu bucuria duhovnicească și spirituală, asemănând evenimentul cu o pregătire aperceptivă pentru ziua următoare. (Stelian Moldoveanu, anul IV, Teologie Pastorală)