Capela cu hramul „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”, din cartierul Moara de Vânt, a fost sfințită și binecuvântată

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 30, 2021

Ca orice lucru aflat la început, și acest proiect a întâmpinat nenumărate dificultăți, dar cu sprijinul autorităților locale și prin strădania unor binecredicioși, apropiați ai Bisericii, s-a reușit finalizarea lucrărilor la noua capelă parohială.

Prin mila lui Dumnezeu, în Sfânta și Marea Joi, a fost oficiată slujba de sfințire de către părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, în calitate de delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, al cărui mesaj de binecuvântare l-a transmis.

În această zi, în care Biserica comemorează instituirea Sfintei Euharistii la Cina cea de Taină, a fost oficiată și prima Sfântă Liturghie, fiind o bucurie în plus pentru cei prezenți la inaugurare. Un spațiu nu prea mare, dar deosebit de călduros va sta de acum înainte la dispoziția credincioșilor pentru momentele duhovnicești ale întâlnirii cu Dumnezeu.

Deși sunt încă multe lucruri de realizat, am dorit mult ca sărbătoarea Învierii Domnului să ne găsească împreună, în duh de rugăciune, în acest nou lăcaș de cult, având încredințarea că acolo unde sunt doi sau trei, adunați în numele Domnului, este și El în mijlocul lor (Matei 18,20). (pr. Andrei Zlăvog)

 

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri