„Când dragostea pentru un lucru covârșește inima omului, îl face să dea tot ce poate din puterile lui, din cunoștințele lui”, a transmis PS Damaschin Dorneanul credincioșilor prezenți la Botoșani

Arhiepiscopia Iașilor Mai 26, 2026   Autor: Flavius Popa

Răspunsurile liturgice au fost oferite, în două stane, de Grupul psaltic „Emanuel Zmeu” din oraș, precum și de un grup de psalți. 

În cuvântul său, Preasfinția Sa le-a vorbit celor prezenți - făcând referire la măiestria muzicii bisericești - despre faptul că omul, dacă săvârșește lucrul său cu dragoste, poate oferi toate resursele sale pentru Domnul:

Zilele acestea, în Arhiepiscopia Iașilor, au loc câteva momente culturale, duhovnicești și spirituale închinate muzicii bizantine, iar orașul dumneavoastră, municipiul Botoșani, este și el gazda unui astfel de eveniment. În seara aceasta, a avut loc o slujbă de priveghere în cadrul programului festivalului, slujbă care vrea să ne arate faptul că muzica bisericească nu este făcută doar pentru a fi audiată la un concert, pe un playlist sau atunci când mergem cu mașina. Și atunci ajută, te liniștește muzica bisericească, dar finalitatea muzicii este ca ea să fie cântată, interpretată și auzită aici, la biserică. De aceea, ați văzut dumneavoastră, în seara aceasta, am avut o slujbă aproape ca la o mănăstire, de aceasta cu vază. Am avut strana din dreapta și strana din stânga. Au cântat alternativ, antifonic. Când dragostea pentru un lucru covârșește inima omului, îl face să dea tot ce poate din puterile lui, din cunoștințele lui, din energia lui, din timpul lui, astfel încât, nu de puține ori, îl întrece și pe acela care este virtuos în muzică sau în pictură sau în altceva, dar care nu are aceeași dedicare. Știți cum se spune în popor, în orice meserie, și aici nu e vorba de o meserie oarecare, ci e vorba de un talent, e vorba de ceva cu totul deosebit, zece la sută este inspirație și nouăzeci la sută este osteneală. Să vă răsplătească Dumnezeu jertfa dumneavoastră, să vă înmulțească talantul, darul și să aveți conștiința că atunci când stați în strană, sunteți împreună cu îngerii care cântă tot timpul lui Dumnezeu.

Totodată, Părintele Episcop-vicar a subliniat printre altele câteva aspecte din viața Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași, recent canonizată de Biserica Ortodoxă Română:

De fiecare dată când ajungeți la Iași, să nu uitați să intrați în catedrală și pentru Sfânta Parascheva, bineînțeles, pentru că este Maica noastră, ocrotitoarea Moldovei, dar și pentru faptul că, de o săptămână și ceva, în Catedrala Mitropolitană din Iași se află și moaștele mamei Blandina, moaștele Sfintei Blandina. Să primească Sfânta Blandina rugăciunea dumneavoastră, rugăciunea celor de la strană, rugăciunea părinților, rugăciunea și osteneala, atât cât a fost ea, din partea fiecăruia dintre noi. Să vă aducă mângâiere în suflet, liniște, tihnă, să vă dea întărire atunci când sunteți în necazuri și nu uitați că Dumnezeu niciodată nu părăsește pe cei care se pun sub ocrotirea Lui. Chiar dacă au fost vremuri grele și nu s-au terminat imediat pentru Sfânta Blandina, cincisprezece ani în Siberia, după aceea a venit și pentru ea o rază de lumină, chiar dacă necazurile au continuat într-un fel sau în alt chip. Așa va fi și viața noastră: cu soare și cu nori, cu senin și cu ploaie, cu vremuri în duh care să ne bucure și vremi mai cernite. Dar peste toate, prin toate, este Dumnezeu, care chivernisește viața lumii și viața fiecăruia dintre noi. 

În această seară, de la ora 18.00, corurile „Tronos” și „Tronos Junior”, Ana Nuță și Grupul psaltic „Evanghelismos” din Piatra Neamț, vor concerta la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, iar miercuri, de la ora 17.30, Corul Academic „Byzantion”, Corul „Mini Byzantion” și Grupul „Agalliasis” din București vor cânta la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

Vă reamintim că evenimentele Festivalului Internațional de Muzică Bizantină de la Iași vor fi transmise LIVE pe rețelele de socializare IBMF și doxologia.ro.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri