Campania 40 de zile pentru viaţă la Iaşi continuă

Arhiepiscopia Iașilor Martie 10, 2017

„Prin această campanie dorim ca, pe de o parte, să informăm trecătorii şi, sperăm noi, întreaga cetate a Iaşului cu privire la problematica avortului şi, pe de altă parte, să ajută acele femei sau familii care se confruntă cu o sarcină neaşteptată şi consideră avortul ca o posibilă soluţie. Vrem să dăm alteranativă la avort şi să aratăm că orice copil merită să trăiască indiferent de aspectul sau complicaţiile medicale pe care e posibil să le prezinte, de relaţiile care determină apariţia lui şi de condiţiile sociale şi materiale în care el apare. Toţi factorii sociali trebuie să conlucreze la realizarea unei vieţi mai bune pentru toţi, iar a ajuta un copil să vina în lume şi a feri o mamă de experienţa dureroasă a avortului sunt modalităţi de a servi acest scop nobil“, a declarat Cosmin Brînză, Pro Vita Iaşi.

Timp de 12 ore în fiecare zi, între ora 7:00 şi ora 19:00, voluntarii pro viaţă sunt chemaţi să se implice prin susţinerea pancartelor care conţin mesaje pro-viaţă, prin distribuirea de materiale informative şi prin îndrumarea oamenilor către modalităţile prin care organizatorii pot ajuta femeile ce se confruntă cu sarcini neaşteptate.

În ultimii 60 de ani, numărul copiilor avortaţi în România depăşeşte numărul populaţiei ţării

„În prima săptămână de campanie am avut parte de foarte multe aprecieri şi de multă susţinere din partea multor oameni şi, mai cu seamă, din partea Primăriei Municipiului Iaşi, prin persoana domnului primar Mihai Chirica. Am răspuns, de asemenea, diverselor solicitări din partea trecătorilor. Au fost persoane care au cerut informaţii sau consiliere. Au fost persoane care au dorit sa discute cu un preot. Au fost persoane care au considerat prezenţa noastră în stradă ca un semn de la Dumnezeu pentru problemele lor personale. Avem deja o mămică ce s-a răzgândit cu privire la avort şi îi oferim tot sprijinul nostru pentru a aduce în lume un nou copil“, a declarat Cosmin Brînză, Pro Vita Iaşi.

În cadrul acestei campanii s-au implicat şi organizaţii precum ASCOR Iaşi, Asociaţia Pro RELIS, ATOR Iaşi, Colegiul „Sfântul Nicolae“, precum şi studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ Iaşi. Principalul ajutor pe care aceste entităţi îl oferă constă în completarea orelor de veghe şi în promovarea mesajului campaniei, acela că viaţa omului este preţioasă din momentul concepţiei, punct din care ea trebuie în mod fundamental salvată, protejată şi îngrijită.

Iniţiativa 40 de zile pentru viaţă, aflată la prima ediţie în Iaşi, vine ca răspuns la numărul de avorturi îngrijorător de mare şi la răspândirea acestui fenomen în ultimii ani. În ultimii 60 de ani, numărul copiilor avortaţi în România depăşeşte numărul populaţiei ţării, fapt care poziţionează România pe locul doi în lume. În medie, în România se fac, la momentul actual, 400 de avorturi pe zi. În anul 2014, numai în judeţul Iaşi au fost avortaţi peste 2.000 de copii.

Concomitent, gazde ale campaniei 40 de zile pentru viaţă sunt alte 4 oraşe din România: Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Baia Mare. La nivel mondial, campania se desfăşoară încă din 2004, începând din Texas, şi astăzi numărând peste 500 de oraşe în aproximativ 40 de ţări. În decursul a 12 ani, prin aceste campanii, au fost salvate peste 12.000 de vieţi, iar numărul avorturilor pe plan local a scăzut - chiar şi cu 30%.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri