Bucurie și solidaritate la Serbarea de Crăciun organizată de Fundația Antibiotice „Știință și Suflet”

Arhiepiscopia Iașilor Decembrie 13, 2024   Autor: Mihail Vrăjitoru

Serbarea a început la ora 12.00, când copiii, cu inimile pline de emoție, s-au întâlnit cu Moș Crăciun. Acesta a venit încărcat cu darurile mult așteptate, cerute de micuți în scrisorile trimise către el. Pe lângă cadouri, copiii au fost încântați de un moment artistic deosebit, pregătit cu drag de alți copii dintr-o familie înscrisă în Programul de solidaritate „Sfântul Stelian”, dedicat sprijinirii familiilor numeroase.

Evenimentul face parte din proiectul „Scrisori către Moș Crăciun”, susținut de Fundația Antibiotice „Știință și Suflet” încă din 2016. Prin acest program, sute de copii din județele Iași, Botoșani și Neamț au primit daruri care răspund nu doar dorințelor obișnuite de sărbători – dulciuri, haine sau jucării – ci și pasiunilor lor, precum cărți, ustensile de pictat și alte obiecte menite să le stimuleze creativitatea și dezvoltarea.

Coordonatorul Departamentului Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. Radu Brînză, a oferit mai multe detalii despre eveniment:

Suntem din nou la acțiunea „Scrisori către Moș Crăciun”, o inițiativă consacrată pentru noi. Este un proiect adresat copiilor care scriu scrisori Moșului, iar Moșul chiar le împlinește dorințele. Suntem la a noua ediție, iar de șapte ani colaborăm frumos cu Fundația Antibiotice „Știință și Suflet”, care ne susține. Anul acesta, fundația a sprijinit peste o sută de scrisori cu un conținut bogat, care împlinește dorințele copiilor. Este un proiect foarte drag nouă, pe care îl susținem alături de mulți alți parteneri. Anul acesta, ne apropiem de 500 de scrisori împlinite, datorită colaboratorilor și donatorilor care aduc bucurie acestor copii.

Ioana Tode, președinta Fundației Antibiotice „Știință și Suflet”, a evidențiat impactul pozitiv și tradiția proiectului:

Proiectul „Dăruiește din suflet. Fii și tu Moș Crăciun” este organizat tradițional de sărbători de Fundația „Antibiotice - Știință și Suflet”, în colaborare cu Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Anul acesta, am adus bucurie pentru 103 copilași. Angajații noștri, în rol de spiriduși, au pregătit cadouri minunate. În cei doisprezece ani ai proiectului, am adus zâmbete pentru peste o mie de copii din familii numeroase din zonele rurale ale județelor Iași, Neamț și Botoșani.

Serbarea de vineri a încheiat o săptămână plină de activități în cadrul proiectului „Scrisori către Moș Crăciun”. Între 9 și 13 decembrie, voluntarii și partenerii Pro Vita au vizitat zeci de localități, ducând daruri și speranță în casele a sute de copii. Fiecare dar oferit a fost posibil datorită implicării donatorilor și partenerilor care au răspuns cu generozitate apelului.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri