„Bucurie şi împlinire” la rândul Sfintei Parascheva

Arhiepiscopia Iașilor Octombrie 12, 2019   Autor: Constantin Ciofu

În dimineaţa zilei de 12 octombrie 2019, prin dreptul sfintelor moaşte au trecut numeroşi credincioşi care au stat la rând în jur de 12 ore. „Am venit de la Suceava cu un gând bun şi pentru a mă închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Am stat la rând în jur de 12 ore, dar s-a meritat acest efort. Atmosfera din oraşul Sfintei Parascheva este splendidă. Mi-a atras atenţia baldachinul frumos împodobit cu flori, dar şi măreaţa catedrală în contrast cu cerul senin şi albastru. Am simţit multă căldură din partea Cuvioasei”, a spus Florin, în vârstă de 19 ani. „Am venit la Cuvioasa împreună cu fiica şi cu ginerele meu. Ne rugăm mereu la Sfânta Parascheva pentru sănătate şi pentru a reuşi copiii în viaţă. Deşi m-am născut în Moldova, locuiesc în Bucureşti de 45 de ani. Cel mai lung pelerinaj către un sfânt pe care îl fac an de an este la Cuvioasa Parascheva. Am simţit o mare emoţie şi un mare ajutor când m-am închinat la racla cu sfintele moaşte. Am tremurat şi mi-au dat lacrimile în cele câteva secunde. În cei şapte ani de când vin la Cuvioasa am avut parte şi de vreme neprielnică. Dar cu toate acestea, am stat la rând neclintită alături de ceilalţi pelerini, având nădejde şi dragoste în rugăciunile Sfintei mult-milostive. Acum am avut parte de o vreme deosebit de frumoasă, iar la cei 65 de ani împliniţi vă mărturisesc că orele de aşteptare la rând nu au adus cu sine oboseală, ci bucurie şi împlinire”, a mărturisit Elena. „Am venit la Cuvioasa alături de alţi 45 de pelerini. A fost foarte bine pe timpul cât am aşteptat la rând. Am o evlavie la Sfânta Parascheva şi la toţi sfinţii pentru că ei ne sunt mijlocitori în necazurile noastre. Consider că Sfânta ne-a chemat pe toţi în jurul raclei sfinte”, a declarat Teodora din localitatea Ovidiu, judeţul Constanţa.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri