Invitatul evenimentului a fost părintele arhim. Nicodim Petre, consilierul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, un vechi prieten al tinerilor păşcăneni. În deschiderea evenimentului, părintele Pavel Postolachi, protoiereul Protopopiatului Paşcani, a făcut o introducere în temă şi a adus aminte de jertfa pe care tinerii astăzi o pot face „profitând“ de perioada Postului Mare.
La începutul prelegerii, părintele arhimandrit s-a referit strict la Marea Unire din 1 Decembrie 1918. Unirea ţinuturilor româneşti din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei noastre. Această unire s-a săvârşit însă după o lungă aşteptare şi cu o jertfă ce greu poate fi apreciată. Câteva sute de mii de români şi-au sfârşit viaţa pentru a avea o Românie Mare. Întâlnim monumente ale eroilor ce ne aduc aminte de acest război, aproape în fiecare sat. Fiecare comunitate şi fiecare familie a plătit tributul său de vieţi pentru dobândirea pământurilor strămoşilor noştri. Avem nevoie să ne cunoaştem istoria pentru a ne înţelege mai bine pe noi înşine.
După încheierea cuvântării, părintele arhim. Nicodim Petre a răspuns întrebărilor adresate de elevii prezenţi în sală. Totodată, părintele protopop Pavel Postolachi a încurajat tinerii liceeni la unitate şi la cunoaşterea istoriei noastre şi a fraţilor basarabeni şi bucovineni. Apoi a adresat invitaţia celor prezenţi în sală de a participa la evenimentul „Tânărul păşcănean“, ediţia a III-a, ce va avea ca temă Centenarul Unirii şi va fi organizat în oraşul nostru în perioada 6-7 octombrie 2018. Cu acest prilej se va inaugura şi demisolul catedralei din Paşcani, unde se va săvârşi Sfânta Liturghie.
La finalul evenimentului a urmat slujba Parastasului de pomenire a tuturor cadrelor didactice trecute la Domnul, care în decursul timpului au răspândit lumina cărţii şi a cunoaşterii generaţiilor de elevi care au învăţat pe băncile liceului nostru. Profesorii şcolii au zăbovit o clipă, amintindu-şi de înaintaşii noştri dascăli. Cuvintele rostite cu acest prilej au sporit convingerea că numai pe temelia solidă pusă de cei de dinainte putem clădi o lume nouă şi pentru aceasta este nevoie de colaborarea strânsă între Şcoală, Biserică şi Familie. (Prof. Vasilica Dimitriu Sirghie - Colegiul Naţional „M. Sadoveanu“ din Paşcani)