Bucuria Învierii Domnului mărturisită de copiii din Boboieşti

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 21, 2017

28 de copii, între 7 şi 14 ani, au participat la cercul de pictură coordonat de domnul Cătălin Popovici, pictor iconar, fiecare realizând câte o icoana pe lemn, cu „Chipul cel nefăcut de mână” al Mântuitorului Iisus Hristos. Activitatea de pictură s-a încheiat cu încondeierea de ouă în Joia Sfintelor Pătimiri.

La atelierul de cusături tradiţionale, de la începutul lunii martie, copiii au realizat mărţişoare şi semne de carte pe pânză, îndrumaţi de doamna Rodica Ciocârtău, meşter popular renumit şi enoriaş al parohiei Boboieşti.

În cadrul acestor ateliere, părintele paroh Dumitru Pintilie a realizat mici conversaţii cu copiii, despre importanţa perioadei Postului Mare, ca pregătire pentru slăvita sărbătoare a Învierii Domnului, importanţa Tainei Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii. De altfel, copiii au participat activ şi la slujbele specifice din această perioadă, au postit, s-au spovedit şi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.

La „ora de muzică”, micii enoriaşi au pregătit un moment de „Osanale” pentru ziua de Florii, au repetat cântarea Prohodului Domnului şi câteva pricesne pentru Înviere. Nu au lipsit nici jocurile copilăriei în pauzele dintre ateliere, care au întreţinut buna dispoziţie în grup.

Copiii îmbrăcaţi în straie populare, au fost prezenţi şi la slujba vecerniei din prima zi de Paşti, nerăbdători a-şi vedea sfinţite roadele muncii lor, icoanele pictate. Momentul solemn al sfinţirii icoanelor, a fost introdus într-o atmosferă sărbătorească cu cântece de Înviere intonate de copii şi un moment catehetic într-o succintă prezentare power-point, la care au participat cu mic, cu mare, toţi cei prezenţi la biserică. Cu mare bucurie, au fost revăzute fotografii din toate etapele de lucru, de la cusut, jocurile în aer liber, repetiţiile pentru cântece, discuţii, citirile de la Denii, pictarea icoanelor şi ouălor şi altele.

La vernisaj au fost prezenţi din partea Liceului Tehnologic „Ion Creangă” – Pipirig, domnul director adjunct Cristian Vatamanu şi alte cadre didactice din parohie, care şi-au exprimat aprecierea pentru activităţile deosebite ce se desfăşoară la Parohia Boboieşti, ca o concretizare a parteneriatului asumat de cele două instituţii din comuna Pipirig, spre binele tuturor.

Părinţii prezenţi şi-au exprimat mulţumirea pentru ceea ce au realizat copiii lor, iar noi ne-am bucurat de dorinţa copiilor de a se implica în astfel de activităţi. Au fost momente deosebite, în care unii copii îşi trăiau satisfacţia muncii lor, iar alţii regretul că nu s-au înscris la timp, aşteptând o ediţie următoare. (Preot Paroh Pintilie Dumitru)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri