„Boala omului contemporan” – Conferință organizată de biserica spitalului din Pașcani

Arhiepiscopia Iașilor Decembrie 18, 2024

Întâlnirea a început cu săvârșirea Acatistului Sfântului Ierarh Spiridon, în cadrul căruia au fost pomeniți pacienții internați, precum și personalul medical și administrativ al spitalului.

La eveniment au participat următorii invitați: părintele Arhimandrit Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă, județul Neamț; părintele protosinghel Ilarion, secretarul aceleiași mănăstiri; doamna doctor Aurelia Pădurariu, medic primar gastroenterolog și director medical al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani; doamna doctor Alina Colisnic, medic primar de medicină internă, cu specializare în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice; doamna profesor Claudia Costin, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava; și doamna Ruxandra Toma, psiholog în cadrul Spitalului Municipal de Urgență Pașcani.

Fiecare conferențiar a contribuit cu informații valoroase privind prevenția, încrederea și speranța în modul în care ne trăim viața. Publicul a avut ocazia să adreseze întrebări invitaților, beneficiind de clarificări și îndrumări.

Momentele conferinței au fost îmbogățite de interpretări de colinde oferite de o elevă din Pașcani și de un cor bărbătesc restrâns, alcătuit din elevi ai Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri