Biserica „Soborul Tuturor Sfinţilor” din Parohia Urşiţa-Mironeasa şi-a serbat hramul

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 28, 2021   Autor: Constantin Ciofu

Într-o atmosferă duhovnicească de sărbătoare, arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, a oficiat slujba Vecerniei, împreună cu un sobor de preoţi. Cu acest prilej, s-au înălţat rugăciuni de mulţumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra ctitorilor. Predica sărbătorii a fost ţinută de către părintele Vasile Ţarcă, misionar de caritate în cadrul Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni – Grajduri, judeţul Iaşi. Un cuvânt de încurajare şi de apreciere a adresat arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, care este alături de Parohia Urşiţa pentru a finaliza lucrările bisericii, aşezământului social-filantropic şi clopotniţei. Părintele stareţ a oferit apoi bisericii din Urşiţa o icoană cu Maica Domnului Ierusalimita. Părintele paroh Emanuel Apetrei a mărturisit că, având ca model Mănăstirea Hadâmbu, şi-a dorit, cu sprijinul credincioşilor, să transforme incinta parohială într-o „Grădină a Maicii Domnului”. În acelaşi timp, a mulţumit arhimandritului Nicodim Gheorghiţă pentru sprijinirea lucrărilor întreprinse până în prezent şi pentru că înalţă rugăciuni către tronul Preasfintei Treimi.

În ziua hramului, după Utrenie s-a oficiat Acatistul, Agheasma mică, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adomriţi. Prin grija părintelui paroh şi a comunităţii parohiale, 200 de credincioşi au participat la agapa frăţească atât în aşezământul social, cât şi pe în incinta ansamblului parohial.

Parohia Urșița a fost înființată pe 8 februarie 2010, având ca loc de slujire vechea biserică din lemn ridicată în anul 1985, cu hramul Izvorul Tămăduirii. Piatra de temelie pentru noua biserică, închinată Soborului Tuturor Sfinţilor, a fost pusă în anul 2007 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în vremea slujirii ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. În primavara anului 2014, în timpul preotului Daniel Panţâr au fost demarate lucrările de construcţie, fiind turnată fundaţia şi construită zidăria. Din data de 1 martie 2019, părintele Emanuel Apetrei a fost numit paroh, pe atunci biserica fiind finalizată „la roşu”. Pe lângă lucrările la sfântul locaş, s-a montat parţial catapetesma, s-a dotat cu obiecte liturgice şi străni, iar în luna sptembrie 2019, au început lucrările la aşezământul social (120 metri pătraţi la parter şi 120 metri pătraţi la etaj). De asemenea, în luna octombrie 2020 s-a început construcţia clopotniţei.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri