Biserica „Sfânta Vineri” din municipiul Dorohoi are un nou preot slujitor

Arhiepiscopia Iașilor Martie 10, 2021

Numirea părintelui profesor în postul rămas vacant prin mutarea la cele veșnice a părintelui profesor Muha Constantin, preot cu o pregătire teologică și statură duhovnicească de înaltă ținută, iubit și apreciat de către toți membrii parohiei și de mulți credincioși din zona municipiului Dorohoi, a adus în comunitatea parohială o stare de liniște și mângâiere, împlinindu-se multele rugăciuni pe care enoriașii le-au înălțat în acest răstimp de așteptare pentru a primi un slujitor care să ducă mai departe, împreună cu pr. prof. Călinescu Bogdan – Mihail, proiectele și activitățile parohiei.

Instalarea noului slujitor s-a desfășurat după săvârșirea Sfintei Liturghii de către preotul Precob Daniel, în calitate de delegat al Protopopiatului Dorohoi, în prezența credincioșilor și a membrilor Consiliului și Comitetului Parohial, colegilor, rudelor și apropiaților care au dorit să-i fie aproape părintelui nou numit într-un moment atât de important din slujirea și activitatea sfinției sale. La acest eveniment au participat pr. protopop Ciurciun Stelian, pr. Chichioacă Petru-Georgel, directorul Seminarului „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, preoți de la parohiile vecine, reprezentanți ai autorităților locale.

După terminarea Sfintei Liturghii, părintele Ciurciun Stelian a dat citire deciziilor de numire a celor doi preoți slujitori și a adresat un cuvânt cald de bun venit Părintelui Budacă Teodor Cătălin în Cercul Pastoral al preoților din municipiul Dorohoi. 

Cu multe emoții, noul slujitor al Bisericii „Sf. Vineri”, a rostit un cuvânt de mulțumire: „Aceasta este o zi cu conotații spirituale aparte, o zi în care sunt cuprins de bucurie și de emoții sfinte, prin faptul că prin rânduiala lui Dumnezeu sunt astăzi rânduit preot coslujitor la această parohie. Bucuria care mi se oferă este în strânsă legătură cu cel ce a fost și va rămâne pentru noi, părintele Constantin Muha, duhovnicul nostru cel bun, care ne oferea odihna, tihna care aducea liniștea, limpezirea și tăria sufletească. Îmi pun nădejdea mai apoi în dragostea și bunătatea cu care dumneavoastră mă veți înconjura de acum încolo și îmi pun nădejdea în buna colaborare, dragostea frățească și împreuna slujire pentru binele parohiei și al Bisericii, cu părintele profesor Bogdan Călinescu. Pentru aceasta vă adresez rugămintea de a mă sprijini cu rugăciunea, cu sfaturile, cu povățuirile, iar în ce mă privește vreau să vă asigur că voi încerca să urmez cu smerenie povățuirile și îndemnurile părintelui profesor Constantin Muha, preotul și duhovnicul pe care l-ați iubit și respectat atât de mult. Stau mărturie celor spuse lumânările de la mormântul său și fotografiile cu candela aprinsă din casele majorității dintre enoriașii acestei parohii”.

Până pe data de 1 martie, pr. prof. Budacă Teodor-Cătălin a slujit la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Racovăț, Protopopiatul Dorohoi, unde timp de 13 ani a desfășurat o bogată activitate pastoral-misionară și administrativă. În perioada 1994-1999 a urmat cursurile Seminarului Teologic din Dorohoi, având rezultate foarte bune la învățătură și dovedind o preocupare permanent pentru studiu și cercetare, concretizat prin specializările universitare ulterioare. În anul 2005 a absolvit Facultatea de Geografie şi Geologie, Specializarea Geologie Tehnică, Universitatea „Al. Ioan Cuza” Iași, în 2011, Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae”, secția Teologie Pastorală, iar în anul 2018, Facultatea de Istorie şi Geografie, Specializarea Geografie, Universitatea ,,Ştefan cel Mare” din Suceava. Între anii 2005 – 2006 a urmat Studii postuniversitare de cadastru, geodezie, topografie, cartografie în cadrul Facultatății de Hidrotehnică, „Universitatea Gh. Asachi” din Iași.

Părintele Budacă Teodor-Cătălin este căsătorit cu doamna preoteasă Budacă Corina-Mariana, având trei copii: Maria, Sofia și Alexie. În prezent este profesor suplinitor și informatician la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob”, Dorohoi unde predă disciplinele: Geografia și  Educație Vizuală.

Îi dorim slujire rodnică, binecuvântată și luminată de harul și iubirea milostivă a Preasfintei Treimi și bună călăuzire  în activitatea de păstor de suflete de la Sfânta Parascheva și Sf. Dimitrie, ocrotitorii Bisericii „Sf. Vineri” din Dorohoi. (pr. prof. Apetrei Ionuț Ștefan)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri