Biserica Schitului Braniște a fost sfințită: „Da, noi suntem zidirea lui Dumnezeu”

Arhiepiscopia Iașilor August 18, 2022

Slujba de sfințire a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de soborul preoților și al diaconilor.

În continuare, Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe o scenă special amenajată în curtea așezământului monahal. După citirea Evangheliei, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei le-a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură:

Da, noi suntem zidirea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ne-a adus dintru neființă la ființă pe fiecare. Noi suntem ogorul lui Dumnezeu, pentru că sămânța cuvântului lui Dumnezeu, prin Sfintele Taine, este așezată în ogorul minții, a inimii și al sufletului nostru. Pentru ca această sămânță să crească, puterea lui Dumnezeu se arată, iar omul, împreună lucrător cu Dumnezeu fiind,  primește această lucrare deschizându-se, îndrăznind să se deschidă spre pogorârea harului, ajutorului seminței cuvântului lui Dumnezeu în ogorul minții, al inimii și al sufletului său.

La final, ieromonahul Iustinian Jojă, egumentul schitului, a fost hirotesit întru protosinghel de IPS Părinte Mitropolit Teofan.

De asemenea, părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, a primit distincția „Crucea Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”, o nouă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, apărută după canonizarea recentă a Mitropolitului Iosif.

Schitul Branişte, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, este unul de călugări, fiind în ascultare de Mănăstirea Neamţ. A fost ctitorit în anul 1582.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri