Biserica din Țepeșeni a fost resfințită de PS Nichifor Botoșăneanul

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 11, 2022   Autor: Andreea Ciobotariu

Numeroși nemțeni au participat în această duminică la slujba de resfințire a bisericii din Țepeșeni, precum și la Sfânta Liturghie săvârșită de PS Nichifor Botoșăneanul.

După citirea Evangheliei, credincioșii prezenți au ascultat cuvântul de învățătură rostit de Părintele Episcop-vicar:

Miercuri vom prăznui Înălțarea Sfintei Cruci și duminica de astăzi, Duminica de dinaintea Sfintei Cruci, face referire la acest mare praznic. Fiul Omului care s-a pogorât din Cer, o evanghelie cu înțelesuri adânci. Nimeni nu s-a suit la Cer decât Fiul Omului care este în Cer. Cerul îl pomenim des în slujbă, ne referim la Împărăția Cerurilor și ne rugăm Tatălui Nostru, care este în ceruri. Pentru că de Cer se leagă taina omului și prin om întreaga creație, pentru că omul este sinteza întregii creații. Cerul, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul «este însuși Dumnezeu». Pe pământ omul învață să caute Cerul. Să-l caute nu cu avioane, nu cerul ca spațiu, ci să-l caute pe Dumnezeu, să-și caute sensul, să-și împlinească dorul ontologic pe care îl are de Dumnezeu, să înțeleagă că are de străbătut și el un drum, de la pământ la cer, de data aceasta. De la cele ale lumii acesteia la Dumnezeu, de aceea Domnul ne vorbește de Cer. Ne vorbește de Cer ca să înțelegem că nimic din cele de pe pământ nu se fac dacă în Cer nu se împlinește o făgăduință sau un rost al lor.

La final, cei prezenți au fost binecuvântați de ierarh și au luat parte la tradiționala agapă ce se organizează de fiecare dată la un eveniment religios important.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri