Zeci de oameni, tineri și vârstnici, cu flori și lumânări în mână, l-au întâmpinat astăzi pe chiriarhul lor, IPS Teofan, care a sosit la Dobârceni pentru a sfinți noua biserică din localitate, închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. După binecuvântarea noului locaș de cult cu apă sfințită și Sfântul și Marele Mir, clericii însoțiți de credincioși au mers în procesiune până în zona podiumului special amenajat în curtea parohiei pentru a oficia Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul „Inochentie de la Probota”, dirijat de părintele Constantin Magdalena.
În predica rostită în cadrul slujbei, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a arătat de ce este important simbolul Sfintei Cruci în viața creștinului:
Sfântul Apostol Pavel, referindu-se la Sfânta Cruce, spune: «Țineți acest îndrepta»r, adică toate învățămintele care decurg din Sfânta Cruce, «ca să primiți milă și har», adică lucrurile de care avem atât de multă nevoie în viața noastră: milă de la Dumnezeu și harul puterii Sale. Sfânta Cruce este omniprezentă. De exemplu, la sfințirea bisericii, aproape în fiecare clipă ne-am referit la Sfânta Cruce. Am binecuvântat cu Crucea poporul, biserica a fost însemnată cu Sfântul și Marele Mir în semnul Sfintei Cruci, Sfântul Altar a fost însemnat în semnul Sfintei Cruci. Crucea este prezentă în viața noastră și în viața lumii pentru că tot ceea ce decurge în viața noastră creștină izvorăște din Sfânta Cruce, adică din Taina Răstignirii și Învierii Domnului Hristos.
După cuvântul de mulțumire rostit la final de părintele paroh Ionuț Marius Iliescu, Părintele Mitropolit l-a hirotesit întru iconom stavrofor, primind din mâinile chiriarhului bedernița, brâul roșu și crucea pectorală. Totodată, familia ing. Dumitru și Angela Popescu a fost distinsă cu „Crucea Moldavă” pentru mireni, iar prof. univ. Vasile Vîntu a primit Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei”.
Lucrările de construire au început acum 6 ani, în 2016, când s-a săvârșit slujba sfințirii pietrei de temelie de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Ridicarea sfântului locaș s-a făcut în timpul păstoririi preotului paroh Ionuț Marius Iliescu, de către firma de construcții „Suct” din Suceava, condusă de directorul ing. Dumitru Popescu, fiu al satului, care a suportat cea mai mare parte a cheltuielilor.
Inițiativa construirii unui nou locaș de cult în această străveche așezare românească aparține celor doi fii ai localității: prof. univ. dr. Vasile Vîntu din Iași și ing. Dumitru Popescu din Suceava.
Biserica a fost construită din cărămidă, pe temelie de beton, cu fortificații pe verticală și acoperită cu tablă. Lângă noul sfânt locaș s-a ridicat o clopotniță prevăzută cu două clopote. Sculptura catapeteasmei din lemn de stejar a fost executată de meșterul Vasile Croitoru din Târgu Neamț.
Vă invităm să vizionați și:
(Video) Biserica din Dobârceni a fost târnosită de Părintele Mitropolit Teofan