Arhiepiscopia Iașilor
Martie 17, 2017
Prin bunăvoinţa directorului azilului de bătrâni Melinte Corneliu şi a personalului îngrijitor, şase preoţi au spovedit şi împărtăşit bătrânii şi suferinzii din unitatea socio-medicală Răducăneni, apoi au oficiat slujba Aghesmei şi Taina Sfântului Maslu. Soborul slujitor a fost alcătuit din pr. Cătălin Cojocaru, pr. Teodor Constantin Bărbieriu, pr. Liviu Lăzărescu, pr. Constantin Straton, pr. Mihai Gabriel Roşu şi pr. Iulian Andrei. În cuvântul de învăţătură, părintele Cătălin Cojocaru a vorbit despre importanţa vindecării trupeşti care este legată strâns de cea sufletească adusă de Sfintele Taine - Spovedania, Împărtăşania şi Sfântul Maslu.
Articol preluat de pe:
doxologia.ro