Ateliere pentru părinți și adolescenți în Arhiepiscopia Iașilor

Arhiepiscopia Iașilor Februarie 26, 2020   Autor: Pr. Dragoș Bălinișteanu

Istoria atelierelor „Școala Familiei” a luat naștere din inițiativa biofizicianului dr. Virgiliu Gheorghe care, împreună cu o echipă de psihologi, pedagogi, profesori, medici, manageri de proiect, antreprenori, mămici și tătici, au conturat în timp resursele necesare pentru a face față provocărilor care apar între părinți și copii. Informațiile științifice din diferite domenii conexe (neuroștiințe, psihologie, sociologie, pedagogie, bioetică) au fost adunate și sintetizate în forme ușor de înțeles de către participanți și sunt prezentate de formatori autorizați, specialiști în domeniile lor de activitate, mare parte dintre ei fiind la rândul lor părinți.

„Atelierele «Școala Familiei» s-au născut din nevoia existenței unor răspunsuri potrivite pentru nevoile, dilemele și problemele cu care se confruntă părinții și familiile din România. Ele sunt o combinație de informație de calitate, exerciții practice, interacțiune și valorizare a experienței profesionale și personale a formatorilor și participanților. Atelierele sunt gândite pentru a oferi participanților nu doar informații și posibilitatea unor soluții personale, dar și prilejul de a adera la comunități de părinți ce împărtășesc preocupări, valori și aspirații comune. În plus, ele sunt construite în spiritul principiilor educației nonformale, cele mai potrivite pentru tineri și adulți”, a declarat Ștefania Hălăucă, formator și organizator al programului „Școala Familiei”.

Activitățile vor fi organizate în diverse localități din protopopiatele 2 și 3 Iași, Hârlău, Pașcani, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Ceahlău și Darabani, prin implicarea preoților protopopi și a preoților coordonatori Pro Vita.

„Având în vedere că ne aflăm în Anul omagial al pastorației părinților și copiilor, aceste ateliere sunt binevenite datorită temelor abordate. Întâlnirile oferă instrumente complexe, care completează îndrumarea oferită de preotul paroh familiilor din parohie, aducând copiii și părinții pe o direcție bună a relaționării în cadrul familiei, atât din punct de vedere emoțional, cât și duhovnicesc”, a declarat pr. Dragoș Bălinișteanu, coordonator al Centrului de Prevenție și Informare al Departamentului Pro Vita.

Prin Centrul de Prevenție și Informare, Departamentul Pro Vita desfășoară programe educaționale dedicate tinerilor și părinților, distribuie materiale informative sau organizează standuri pe teme pro viață.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri