Atelier de formare catehetică pentru preoții din protopopiatele Pașcani și Hârlău

Arhiepiscopia Iașilor Ianuarie 27, 2026

La întâlnire au participat 17 preoți înscriși în concurs, atelierul înscriindu-se în seria sesiunilor de formare eparhială desfășurate anterior în celelalte protopopiate din județul Iași și din județul Neamț. Concursul Național Catehetic 2026 are ca temă „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, fiind dedicat intensificării activității catehetice parohiale și implicării copiilor, tinerilor și familiilor în viața Bisericii.

După momentul de rugăciune, părintele Bogdan Racu, inspector eparhial pentru cateheză, a adresat un cuvânt de bun venit, subliniind semnificația anului 2026, declarat Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar.

Prima prezentare a fost susținută de pr. Petru Constantinescu, responsabil cu cateheza al Protopopiatului Hârlău, care a explicat structura și logica realizării unui proiect catehetic, pornind de la materialul „Roata CNC 2026”. Au fost prezentate elementele esențiale ale proiectului catehetic – titlul, obiectivele, tematica, resursele, catehezele și activitățile –, insistându-se asupra coerenței interne și a adaptării la realitățile parohiale.

A urmat prezentarea susținută de pr. Nicușor Olariu, responsabil cu cateheza al Protopopiatului Pașcani, intitulată „Concursul Național Catehetic 2026 – Cum construim un proiect viu, coerent și evaluabil”, care a evidențiat faptul că acest concurs nu este o competiție formală, ci un prilej de a rândui și valorifica o lucrare catehetică vie, deja existentă în parohii. Au fost analizate criteriile de evaluare, rolul catehezelor, implicarea familiei, adaptarea la grupul-țintă, precum și greșelile frecvente de redactare și documentare.

Pentru dinamizarea activității, participanții au fost împărțiți în patru echipe de lucru, având sarcina de a alcătui o structură de portofoliu catehetic. Prezentările în plen au evidențiat faptul că elementele esențiale ale proiectului au fost bine înțelese.

În cadrul atelierului, părintele inspector Bogdan Racu a prezentat și conceptul Concursului Național Catehetic 2026, cu accent pe rolul familiei ca „Biserică de acasă”, primul spațiu al transmiterii credinței. De asemenea, părintele inspector a oferit câteva exemple de instrumente concrete de catehizare pentru familie: ghiduri de rugăciune, fișe tematice, cateheze scurte integrate în calendarul liturgic și implicarea activă a copiilor și a părinților în viața liturgică.

În cadrul întâlnirii au fost împărtășite și câteva impresii din partea participanților:

„Întâlnirea de astăzi consider că a fost una productivă, făcându-mă să conștientizez faptul că acest concurs nu este o povară, ci o oportunitate de dezvoltare și de atragere a tinerilor către Biserică și către propria familie. Prezentările din cadrul atelierului au fost realizate profesionist; am apreciat în mod deosebit schema despre proiectul catehetic și activitatea pe grupe, în cadrul căreia am structurat un proiect. Totodată, oportunitatea de a pune întrebări și de a primi răspunsuri profesioniste reprezintă un real ajutor pentru noi, preoții.”
(Pr. Stelian Scurtu, Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Șendreni, Protopopiatul Hârlău)

„Participarea la acest atelier a fost o adevărată binecuvântare și un prilej de aprofundare a sensului creștin al familiei. Am redescoperit familia ca dar al lui Dumnezeu, spațiu al prezenței Sale vii, în care iubirea se învață zi de zi prin jertfă, răbdare, iertare și dăruire. Prin dialog, exemple concrete și lucru în echipă, am fost îndemnați să privim cateheza familiei nu doar ca pe o activitate teoretică, ci ca pe o lucrare vie, care începe în propria noastră familie și se extinde în comunitatea parohială. Atelierul a oferit motivație și responsabilitate pentru a susține familia ca fundament al Bisericii și al societății. Aceste gânduri întăresc convingerea că formarea catehetică este esențială pentru a ajuta familiile să rămână ancorate în iubirea lui Hristos și să devină izvoare de lumină, pace și speranță pentru generațiile viitoare.”
(Pr. Ciprian Mînicaru, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Todirești I, Protopopiatul Pașcani)

Prin organizarea acestor ateliere, Arhiepiscopia Iașilor urmărește sprijinirea unei cateheze coerente, responsabile și ancorate în realitățile comunităților parohiale, încurajând proiecte vii, sincere și asumate, care să contribuie la formarea duhovnicească a copiilor, tinerilor și familiilor, dincolo de cadrul competițional al concursului. (Pr. Nicușor Olariu)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri