Pe data de 20 iunie 1917 Senatul României a adoptat, la Iași, înscrierea principiilor sufragiului universal și, respectiv, al dreptului de proprietate în Constituția României. Acest act de reformă constituțională radicală pentru acea epocă a fost precedat, pe 14 iunie 1917, de adoptarea sa de către Camera Deputaților, de propunerea adresată Parlamentului, printr-o declarație, de către Prim-ministrul Ion I.C. Brătianu (6 mai 1917) și de Proclamația Regelui Ferdinand I (din data de 5 aprilie 1917), prin care se promitea țăranilor soldați pământ și drepturi cetățenești.
Pentru a marca acest moment al Centenarului Reformei Constituționale de la Iași (14-20 iunie 1917 - 14-20 iunie 2017), Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat în Catedrala mitropolitană o o slujbă de Te-Deum și o slujbă de pomenire pentru făuritoriii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, în prezența a numeroase oficialități: reprezentanți ai Președinției României, ASR Principele Radu al României, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, reprezentanți ai mediului academic.
În continuare, a avut loc în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași Întrunirea Solemnă a Autorităților Statului Român. Au fost prezentate mesaje din partea Administrației Prezidențiale, Senatului României, Camerei Deputaților, Guvernului României, Casei Regale a României, Academiei Române, Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Primăriei Municipiului Iași. Moderatorul evenimentului a fost prof. univ. dr. Daniel Șandru, Coordonatorul Programului „Centenar” al Primăriei Municipiului Iași
În cuvântul adresat cu această ocazie, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vorbit despre rolul crucial al Iașului în istoria culturală și politică a țării noastre: „Perioadele premergătoare anilor 1859 și 1918 au fost extrem de importante pentru ca ambele Uniri să aibă loc. În pregătirea celor două evenimente, Cetatea Iașilor a avut lucrarea sa de excepție, prin oameni de excepție, pentru o realizare de excepție. În vederea realizării Unirii de la 1859, Iașul își sacrifică statutul de capitală, pentru ca apoi să devină pentru doi ani capitala României sfâșiate, în perspectiva Marii Uniri.
Da, aici la Iași există o forță de renaștere uimitoare. Resurse spirituale imense aflate în adânc de oameni, locuri și vremi, irump din când în când și săvârșesc fapte minunate. Perioada premergătoare anilor 1859 și 1918 a beneficiat de o asemenea putere și rezultatele au fost pe măsură. În mod special cele petrecute la Iași din 1916 până în 1918 prezintă taina unui oraș care, în adâncurile sale, are încă forță și pentru alte momente de excepție. Nu cunoaștem o altă perioadă a istoriei românilor în care Țara să fi fost în pragul disoluției totale și în doi ani să devină ceea ce în visurile cele mai îndrăznețe românii sperau să se întâmple odată și odată. Credem că pe lângă alți factori importanți de natură militară sau politică, spațiul ieșean a fost inspirator pentru decizii curajoase, vizionare”.
De asemenea, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a făcut apel la împlinirea unui deziderat național – revenirea Basarabiei la Patria-Mamă: „Voievozii Moldovei, cărturarii ei de seamă, osemintele atâtor eroi, rugăciunile Sfinților Moldavi, ambianța culturală, universitară și religioasă a Iașilor, toate au influențat, au inspirat, au dat curaj. Au trecut de atunci o sută de ani. Au fost, între timp, multe momente de har și perioade de mari încercări. Lucrurile nu s-au așezat îndeajuns de statornic. În mod special Moldova trăiește, ar trebui să trăiască cu durere, drama Prutului despărțitor de frați. Celelalte provincii românești sunt, în general, în granițele lor firești. Moldova nu este încă întreagă în interiorul României. Aceasta este marea provocare la împlinirea unui secol de la Marea Unire. Se adaugă la acest element fundamental pentru viețuirea normală a națiunii române îngrijorarea pentru declinul demografic și problema migrației românilor în afara granițelor Țării. În anii 1916 - 1918, românii au dovedit că, în ciuda situației aproape imposibile în care ajunsese Țara, resursele lor lăuntrice au fost uriașe. Încrezându-se în Dumnezeu și în dreptatea lor, ei au făurit România Mare. Pentru împlinirea acestui deziderat, Cetatea Iașilor a avut un rol crucial.
Avem încredințarea că Moldova, în general, și Iașul, în special, au în continuare un cuvânt determinant în cele care vor defini mersul națiunii române în anii și deceniile care vin. Credința în Dumnezeu, istoria și cultura, oamenii de aici, îndreptățesc această nădejde. Și nu o vor dezamăgi”.
Manifestările aniversare au mai cuprins Colocviul „Proiecții constituționale asupra României viitoare”, desfășurat în Aula „Carmen Sylva” a Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași, precum și lansarea ediției din luna iunie a Revistei „Magazin Istoric”, cu participarea redactorului-șef al publicației, Dorin Matei, și a istoricului Sorin Iftimi, în Sala Dublei Alegeri a Muzeului Unirii din Iași.
Evenimentele de astăzi au fost doilea moment important dedicat CENTENARULUI în cadrul Festivalului Internațional al Educației 2017, după ce pe 10 mai au fost organizate o serie de evenimente reunite sub numele Centenarul Sărbătoririi Zilei Naționale la Iași. Atunci a avut loc conferința „Monarhia în refugiu” susținută de Theodor Paleologu, lansarea numărului special al Revistei HISTORIA, editat sub titulatura „1916-1918. România în refugiu”, arborarea Drapelului Regatului României din perioada 1916 – 1918 în curtea interioară a Muzeului Unirii, fostă reședință a MS Regele Ferdinand I în perioada 1916-1918, vernisajul Expoziției „Palatul Unirii – Cartier Regal (1917 – 1918)” și un concert al Fanfarei Militare pe Pietonalul Lăpușneanu. De asemenea, pe toată durata FIE 2017 au avut loc mai multe manifestări artistice sau educaționale (expoziții, simpozioane, dezbateri istorice, conferințe etc.) dedicate CENTENARULUI, organizate de diverse instituții de cultură sau de învățământ din Iași și la care au participat numeroși oameni de stat, personalități culturale sau cercetători, profesori, elevi și studenți.
Edițiile din anii 2017 și 2018 ale Festivalului Internațional al Educației - FIE Iași sunt dedicate CENTENARULUI, cu scopul de a evidenția rolul Iașului în istoria primului război mondial și în crearea României Mari.